• Prezentare
  • Structura organizatorica
  • Domenii de cercetare
  • programe si proiecte de cercetare
  • publicatii
  • Cooperare internationala
  • Evenimente
  • Contact
  • Legaturi utile
Universitatea Romana de Stiinte si Arte Gheorghe Cristea Institutul Naţional de Cercetări Economice, Academia Română Fundaţia Eurolink- House of Europe Tribuna Economică cercetarijuridice.ro

Consiliul Stiintific

Consiliul ştiinţific al Centrului de Relaţii Internaţionale, Studii şi Cercetări (CRISC) este format din:
  1. Preşedinte, care este Rectorul Universităţii;
  2. Vicepreşedinţi: directorul CRISC, decani ai facultăţilor din cadrul Universităţii, precum şi alte personalităţi ale vieţii cultural-ştiinţifice şi politico-diplomatice;
  3. Membri: profesori şi cercetători de prestigiu din mediul academic şi universitar;
  4. Secretar ştiinţific, care are atribuţii organizatorice şi de relaţii publice.
Consiliul ştiinţific analizează şi aprobă:
  1. programul de cercetare ştiinţifică la nivel universitar;
  2. propunerile de organizare a manifestărilor ştiinţifice (simpozioane, conferinţe şi prelegeri, etc.);
  3. programul de colaborare ştiinţifică cu instituţii şi organisme din ţară şi străinătate (în baza unor acorduri încheiate la nivelul conducerii instituţiilor de învăţământ şi de cercetare), care au activităţi similare, precum şi iniţiativele în domeniul relaţiilor cu mass-media;
  4. planul editorial al revistei EUROGLOB.
Consiliul ştiinţific se întruneşte în sesiuni ordinare (lunar) şi în sesiuni extraordinare, în funcţie de imperativul realizării obiectivelor propuse.
Institute of World Economics, Hungarian Academy of Sciences, Budapesta University of Arizona, Tucson Baptist Hong Kong University Eötvös  Loránd University, Budapesta Megatrend University of Applied Sciences, KM Institute